28 Voi preface țara într-o pustietate și într-un pustiu; mândria tăriei ei se va sfârși, munții lui Israel vor fi pustiiți și nimeni nu va mai trece prin ei.
29 Și vor ști că Eu sunt Domnul, când voi preface țara într-o pustietate și într-un pustiu, din pricina tuturor urâciunilor pe care le-au săvârșit.”
30 Fiul omului! Copiii poporului tău vorbesc de tine pe lângă ziduri și pe la ușile caselor și zic unul altuia, fiecare fratelui său: „Veniți, dar, și ascultați care este cuvântul ieșit de la Domnul!”
31 Și vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor.
32 Iată că tu ești pentru ei ca un cântăreț plăcut cu un glas frumos și iscusit la cântare pe corzi. Ei îți ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc.
33 Când se vor întâmpla însă aceste lucruri – și iată că se întâmplă! – vor ști că era un proroc în mijlocul lor.”