6 de aceea, pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că te voi face sânge și te va urmări sângele; fiindcă n-ai urât sângele, de aceea sângele te va urmări.
7 Voi preface muntele Seir într-o pustietate și într-un pustiu și voi nimici cu desăvârșire din el și pe cei ce se duc, și pe cei ce se întorc.
8 Îi voi umple munții cu morți; și cei uciși de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale și în toate puhoaiele tale.
9 Te voi preface în niște pustietăți veșnice, cetățile nu-ți vor mai fi locuite, și veți ști că Eu sunt Domnul.
10 Pentru că ai zis: „Aceste două neamuri și aceste două țări vor fi ale mele și le vom lua în stăpânire!”, măcar că Domnul era acolo,
11 de aceea, pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că Mă voi purta cu tine după mânia și urgia pe care le-ai arătat și tu în ura ta împotriva lor; și Mă voi face cunoscut în mijlocul lor, când te voi judeca.
12 Vei ști însă că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile pe care le-ai rostit împotriva munților lui Israel când ai zis: „Sunt pustiiți și ne sunt dați ca pradă!”