6 Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs și de pomină? Se va zice: „Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?”
7 Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, și vei ajunge prada lor?
8 Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămășița popoarelor te va jefui, din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în țară împotriva cetății și împotriva tuturor locuitorilor ei.
9 Vai de cel ce strânge câștiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-și așeze apoi cuibul într-un loc înalt și să scape din mâna nenorocirii!
10 Rușinea casei tale ți-ai croit, nimicind o mulțime de popoare, și împotriva ta însuți ai păcătuit.
11 Căci piatra din mijlocul zidului strigă, și lemnul care leagă grinda îi răspunde.
12 Vai de cel ce zidește o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!