2 „Iuda jelește, cetățile lui sunt pustiite, triste, posomorâte, și strigătele Ierusalimului se înalță.
3 Cei mari trimit pe cei mici să aducă apă, dar cei mici, când se duc la fântâni, nu găsesc apă și se întorc cu vasele goale: rușinați și roșiți, își acoperă capul.
4 Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în țară, și plugarii, înșelați în nădejdea lor, își acoperă capul.
5 Chiar și cerboaica de pe câmp naște și își părăsește puii, pentru că nu găsește verdeață.
6 Măgarii sălbatici stau pe locuri înalte și pleșuve, trăgând aer ca niște șerpi; li se topesc ochii, pentru că nu este iarbă.” –
7 Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta.
8 Tu, care ești nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie: pentru ce să fii ca un străin în țară, ca un călător care intră doar să petreacă noaptea în ea?