11 Atunci să le răspunzi: „Părinții voștri M-au părăsit, zice Domnul, s-au dus după alți dumnezei, le-au slujit și s-au închinat înaintea lor; iar pe Mine M-au părăsit și n-au păzit Legea Mea!
12 Și voi ați făcut și mai rău decât părinții voștri; căci iată că fiecare umblați după pornirile inimii voastre rele și nu M-ascultați.
13 De aceea, vă voi muta din țara aceasta într-o țară pe care n-ați cunoscut-o nici voi, nici părinții voștri; și acolo veți sluji altor dumnezei, zi și noapte, căci nu vă voi ierta!
14 De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!”
15 Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în țara lor, pe care o dădusem părinților lor.
16 Iată, trimit o mulțime de pescari, zice Domnul, și-i vor pescui; și după aceea, voi trimite o mulțime de vânători, și-i vor vâna pe toți munții și pe toate dealurile, și în crăpăturile stâncilor.
17 Căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea feței Mele, și nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele.