Ieremia 21:7-13 VDCC

7 După aceea – zice Domnul – voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, pe slujitorii lui, pe popor și pe cei ce vor scăpa în cetatea aceasta de ciumă, de sabie și de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în mâinile vrăjmașilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viața; și Nebucadnețar îi va trece prin ascuțișul sabiei, nu-i va cruța, nu va avea nicio milă de ei și nu se va îndura de ei.”

8 Iar poporului acestuia să-i spui: „Așa vorbește Domnul: „Iată că vă pun înainte calea vieții și calea morții.

9 Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieși să se ducă la haldeii care vă împresoară va scăpa cu viață, care va fi singura lui pradă.

10 Căci Eu Îmi îndrept privirile împotriva cetății acesteia ca să-i fac rău, nu bine, zice Domnul; ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care o va arde cu foc.”

11 Și să spui casei împăratului lui Iuda: „Ascultați cuvântul Domnului,

12 casă a lui David! Așa vorbește Domnul: „Faceți dreptate dis-de-dimineață și scoateți pe cel asuprit din mâinile asupritorului, ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc și să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutății faptelor voastre!

13 Iată, am necaz pe tine, cetate așezată în vale, pe stânca din câmpie, zice Domnul, pe voi care ziceți: „Cine se va coborî împotriva noastră? Cine va intra în locuințele noastre?”