5 Prorocul Ieremia a răspuns prorocului Hanania în fața preoților și a întregului popor care stăteau în Casa Domnului.
6 Ieremia, prorocul, a zis: „Amin! Așa să facă Domnul! Să împlinească Domnul cuvintele pe care le-ai prorocit tu și să aducă înapoi din Babilon în locul acesta uneltele Casei Domnului și pe toți prinșii de război!
7 Numai ascultă cuvântul pe care-l rostesc eu în auzul tău și în auzul întregului popor:
8 „Prorocii care au fost înaintea mea și înaintea ta, din vremurile străvechi, au prorocit război, foamete și ciumă împotriva unor țări puternice și unor împărății mari.
9 Dar, dacă un proroc prorocește pacea, numai după împlinirea celor ce prorocește se va cunoaște că este cu adevărat trimis de Domnul.”
10 Atunci prorocul Hanania a ridicat jugul de pe grumazul prorocului Ieremia și l-a sfărâmat.
11 Și Hanania a zis în fața întregului popor: „Așa vorbește Domnul: „Așa voi sfărâma, peste doi ani, de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului!” Prorocul Ieremia a plecat.