28 Ba încă a trimis chiar să ne spună în Babilon: „Robia va fi lungă; zidiți case și locuiți-le; sădiți grădini și mâncați din roadele lor!” –
29 (Preotul Țefania citise în adevăr scrisoarea aceasta în fața prorocului Ieremia.) –
30 Și cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
31 „Trimite să spună tuturor celor din robie: „Așa vorbește Domnul despre Șemaia, nehelamitul: „Pentru că Șemaia vă prorocește fără să-l fi trimis Eu și vă insuflă o încredere mincinoasă,
32 iată ce zice Domnul: „Voi pedepsi pe Șemaia, nehelamitul, și sămânța lui: niciunul din ai lui nu va locui în mijlocul poporului acestuia și nu va vedea binele pe care-l voi face poporului Meu, zice Domnul; căci el a propovăduit răzvrătire împotriva Domnului.”