11 Domnul mi-a zis: „Necredincioasa Israel pare nevinovată față de vicleana Iuda.
12 Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte și zi: „Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, și nu țin mânie pe vecie.
13 Recunoaște-ți numai nelegiuirea, recunoaște că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace și încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, și că n-ai ascultat glasul Meu, zice Domnul.
14 Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, și vă voi aduce înapoi în Sion.
15 Vă voi da păstori după inima Mea, și vă vor paște cu pricepere și cu înțelepciune.
16 Când vă veți înmulți și veți crește în țară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului și nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-și vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simți lipsa și nici nu vor mai face altul.
17 În vremea aceea, Ierusalimul se va numi „Scaunul de domnie al Domnului”; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim în Numele Domnului și nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.