38 Ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor.
39 Le voi da o inimă și o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor și a copiilor lor după ei.
40 Voi încheia cu ei un legământ veșnic că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine și le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.
41 Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în țara aceasta, din toată inima și din tot sufletul Meu.”
42 Căci așa vorbește Domnul: „După cum am adus peste poporul aceasta toate aceste mari nenorociri, tot așa voi aduce peste ei tot binele pe care li-l făgăduiesc.
43 Se vor cumpăra iarăși ogoare în țara aceasta despre care ziceți că este un pustiu fără oameni și fără dobitoace și că este dată în mâinile haldeilor.
44 Se vor cumpăra iarăși ogoare pe argint, se vor scrie zapise, se vor pecetlui, se vor pune martori, în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului, în cetățile lui Iuda, în cetățile de la munte, în cetățile de la câmpie și în cetățile de la miazăzi, căci voi aduce înapoi pe prinșii lor de război, zice Domnul.”