7 „Iată că Hanameel, fiul unchiului tău Șalum, va veni la tine să-ți spună: „Cumpără ogorul meu care este la Anatot, căci tu ai drept de răscumpărare ca să-l cumperi.”
8 Și Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după cuvântul Domnului, în curtea temniței și mi-a zis: „Cumpără ogorul meu care este la Anatot, în țara lui Beniamin, căci tu ai drept de moștenire și de răscumpărare, cumpără-l!” Am cunoscut că era cuvântul Domnului.
9 Și am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul de la Anatot, și i-am cântărit argintul, șaptesprezece sicli de argint.
10 Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori și am cântărit argintul într-o cumpănă.
11 Am luat apoi zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după Lege și obiceiuri și pe cel ce era deschis;
12 și am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în fața lui Hanameel, fiul unchiului meu, în fața martorilor care iscăliseră zapisul de cumpărare și în fața tuturor iudeilor care se aflau în curtea temniței.
13 Și am dat lui Baruc înaintea lor următoarea poruncă: