6 Atunci ei au luat pe Ieremia și l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniței și au coborât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; și Ieremia s-a afundat în noroi.
7 Ebed-Melec, etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin.
8 Ebed-Melec a ieșit din casa împăratului și a vorbit împăratului astfel:
9 „Împărate, domnul meu, oamenii aceștia au făcut rău de s-au purtat așa cu prorocul Ieremia, aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!”
10 Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, etiopianul: „Ia de aici treizeci de oameni cu tine și scoate din groapă pe prorocul Ieremia, până nu moare!”
11 Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia și s-a dus la casa împăratului, într-un loc dedesubtul vistieriei; a luat de acolo niște petice de haine purtate și niște zdrențe de haine vechi și le-a coborât lui Ieremia în groapă cu niște funii.
12 Ebed-Melec, etiopianul, a zis lui Ieremia: „Pune aceste petice purtate și aceste zdrențe sub subsuori, sub funii.” Și Ieremia a făcut așa.