9 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi la Babilon pe aceia din popor care rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră lui și pe rămășița poporului.
10 Dar Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat în țara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe cei ce n-aveau nimic; și le-a dat atunci vii și ogoare.
11 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, dăduse porunca următoare cu privire la Ieremia prin Nebuzaradan, căpetenia străjerilor:
12 „Ia-l, poartă grijă de el și nu-i face niciun rău, ci fă-i ce-ți va cere!”
13 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, Nebușazban, căpetenia famenilor-dregători, Nergal-Șarețer, căpetenia magilor, și toate căpeteniile împăratului Babilonului
14 au trimis să aducă pe Ieremia din curtea temniței și l-au încredințat lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, ca să-l ducă acasă. Și a rămas în mijlocul poporului.
15 Cuvântul Domnului vorbise astfel lui Ieremia, pe când era închis în curtea temniței: