1 Cuvântul Domnului spus prorocului Ieremia asupra neamurilor:
2 asupra Egiptului, împotriva oștii lui Faraon Neco, împăratul Egiptului, care era lângă râul Eufratului, la Carchemiș, și care a fost bătută de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda:
3 „Pregătiți scutul și pavăza și mergeți la luptă;
4 înhămați caii și încălecați, călăreți; arătați-vă cu coifurile voastre, lustruiți-vă sulițele, îmbrăcați-vă cu platoșa!…
5 Ce văd? Li-e frică, dau înapoi; vitejii lor sunt bătuți: fug fără să se mai uite înapoi… Groaza se răspândește în toate părțile, zice Domnul.
6 Cel mai iute nu scapă prin fugă, cel mai viteaz nu poate scăpa! La miazănoapte, pe malurile Eufratului, se clatină și cad!
7 Cine este acela care înaintează ca Nilul și ale cărui ape se rostogolesc ca râurile?