16 Pieirea Moabului este aproape să vină, nenorocirea lui vine în graba mare.
17 Bociți-l, toți cei ce-l înconjurați, toți care-i cunoașteți numele! Și ziceți: „Cum a fost sfărâmat acest puternic toiag de cârmuire, acest toiag măreț!”
18 Coboară-te din locașul slavei, șezi jos pe pământul uscat, locuitoare, fiica Dibonului! Căci pustiitorul Moabului se suie împotriva ta și-ți nimicește cetățuile.
19 Stai pe drum și pândește, locuitoarea Aroerului! Întreabă pe fugar și pe cel scăpat și zi: „Ce s-a întâmplat?”
20 Moabul este acoperit de rușine, căci este zdrobit. Gemeți și strigați! Vestiți în Arnon că Moabul este pustiit!
21 A venit pedeapsa și peste țara câmpiei, peste Holon, peste Iahaț, peste Mefaat,
22 peste Dibon, peste Nebo, peste Bet-Diblataim,