9 Au pus mâna pe împărat și l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla, în țara Hamatului; și el a rostit o hotărâre împotriva lui.
10 Împăratul Babilonului a pus să înjunghie pe fiii lui Zedechia în fața lui; a pus să taie la Ribla și pe toate căpeteniile lui Iuda.
11 Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia și a pus să-l lege cu lanțuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon și l-a ținut în temniță până în ziua morții lui.
12 În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al domniei lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, care era în slujba împăratului Babilonului.
13 El a ars Casa Domnului, casa împăratului și toate casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.
14 Toată oastea haldeilor care era cu căpetenia străjerilor a dărâmat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.
15 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat prinși de război o parte din cei mai săraci din popor, pe aceia din popor care rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră împăratului Babilonului, cealaltă rămășiță a mulțimii.