3 Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Râului și l-am purtat prin toată țara Canaanului; i-am înmulțit sămânța și i-am dat pe Isaac.
4 Lui Isaac i-am dat pe Iacov și pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov și fiii lui s-au coborât în Egipt.
5 Am trimis pe Moise și pe Aaron și am lovit Egiptul cu minunile pe care le-am făcut în mijlocul lui; apoi v-am scos afară din el.
6 Am scos pe părinții voștri din Egipt, și ați ajuns la mare. Egiptenii au urmărit pe părinții voștri până la Marea Roșie, cu care și călăreți.
7 Părinții voștri au strigat către Domnul. Și Domnul a pus întuneric între voi și egipteni, a adus marea înapoi peste ei și i-a acoperit. Ați văzut cu ochii voștri ce am făcut egiptenilor. Și ați rămas multă vreme în pustiu.
8 V-am adus în țara amoriților, care locuiau dincolo de Iordan, și ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; ați pus stăpânire pe țara lor, și i-am nimicit dinaintea voastră.
9 Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, s-a sculat și a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme.