8 căci câmpiile Hesbonului lâncezesc, stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din Sibma, care se întindeau până la Iaezer și se încâlceau prin pustiu: mlădițele ei se întindeau și treceau dincolo de mare.
9 De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrimile mele, Hesbonule și Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război!
10 S-a dus bucuria și veselia din câmpii! Și în vii nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. – „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
11 De aceea îmi plânge sufletul pentru Moab ca o harpă, și inima, pentru Chir-Hares;
12 și când se va arăta Moabul obosindu-se pe înălțimi și va intra în locașul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!” –
13 Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.
14 Iar acum Domnul vorbește și zice: „În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime; și ce va rămâne va fi puțin lucru, aproape nimic.”