6 vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.”
7 În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, și ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel;
8 nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteii și la stâlpii închinați soarelui.
9 În ziua aceea, cetățile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure și de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi un pustiu!
10 Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale și nu ți-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ți-ai sădit răsaduri plăcute și ai sădit butuci străini.
11 Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, și în curând i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei, și durerea este fără leac.
12 Vai! ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc niște ape puternice.