1 Prorocie împotriva Egiptului. Iată, Domnul călărește pe un nor repede și vine în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea Lui și li se îndoaie inima egiptenilor în ei.
2 „Voi înarma pe egipteni unii împotriva altora, și se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăție cu împărăție.
3 Duhul Egiptenilor va pieri din ei, și le voi nimici sfatul; atunci vor întreba pe idoli și pe vrăjitori, pe cei ce cheamă morții și pe ghicitori.
4 Voi da Egiptul în mâinile unui stăpân aspru, și un împărat fără milă va stăpâni peste ei, zice Domnul Dumnezeul oștirilor.”