1 În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și întăritură.
2 Deschideți porțile, ca să intre neamul cel neprihănit și credincios.
3 Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.
4 Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.
5 El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălțimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ și a aruncat-o în țărână.
6 Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub pașii celor obijduiți.”