18 În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare și sorișorii, și lunișoarele,
19 cerceii, brățările și maramele;
20 legăturile de pe cap, lănțișoarele de la picioare și brâiele, cutiile cu mirosuri și băierile descântate;
21 inelele și verigile de la nas;
22 hainele de sărbătoare și cămășile cele largi, mantiile și pungile;
23 oglinzile și cămășile subțiri, turbanele și maramele ușoare.
24 Și atunci, în loc de miros plăcut, va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de păr încrețit, un cap pleșuv; în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de frumusețe.