4 Toată oștirea cerurilor piere, cerurile sunt făcute sul ca o carte, și toată oștirea lor cade cum cade frunza de viță, cum cade frunza de smochin.
5 „Căci sabia Mea – zice Domnul – s-a îmbătat în ceruri; iată, se va coborî asupra Edomului, asupra poporului pe care l-am sortit nimicirii, ca să-l pedepsesc.
6 Sabia Domnului este plină de sânge, unsă cu grăsime, cu sângele mieilor și țapilor, cu grăsimea rinichilor berbecilor; căci Domnul ține un praznic de jertfe la Boțra, și un mare măcel este în țara Edomului.
7 Bivolii cad împreună cu ei, și boii, împreună cu taurii; țara lor se adapă cu sânge, și țărâna se umple de grăsime.”
8 Căci este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire și răzbunare pentru Sion.
9 Pâraiele Edomului se vor preface în smoală, și pulberea lui în pucioasă; da, țara lui va fi ca smoala care arde.
10 Nu se va stinge nici zi, nici noapte, și fumul lui se va înălța în veci. Din veac în veac va fi pustiit, și nimeni nu va trece prin el în veci de veci.