21 poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele.”
22 Și tu nu M-ai chemat, Iacove, căci te-ai obosit de Mine, Israele!
23 Nu Mi-ai adus oile tale ca ardere de tot și nu M-ai cinstit cu jertfele tale. Nu te-am chinuit cu daruri de mâncare pe care trebuia să Mi le aduci; și nu te-am obosit cu jertfe de tămâie.
24 Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint și nu M-ai săturat cu grăsimea jertfelor tale: dar tu M-ai chinuit cu păcatele tale și M-ai obosit cu nelegiuirile tale.
25 Eu, Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.
26 Adu-Mi aminte să ne judecăm împreună, vorbește tu însuți, ca să-ți scoți dreptatea.
27 Cel dintâi tată al tău a păcătuit, și învățătorii tăi s-au răzvrătit împotriva Mea.