6 Voi zice miazănoaptei: „Dă încoace!”, și miazăzilei: „Nu opri”, ci adu-Mi fiii din țările depărtate și fiicele de la marginea pământului:
7 pe toți cei ce poartă Numele Meu și pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit și i-am alcătuit.” –
8 Scoate afară poporul cel orb, care totuși are ochi, și surzii, care totuși au urechi.
9 Să se strângă toate neamurile și să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-și aducă martorii și să-și dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii și să zică: „Adevărat!” –
10 „Voi sunteți martorii Mei – zice Domnul – voi și Robul Meu pe care L-am ales, ca să știți, ca să Mă credeți și să înțelegeți că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, și după Mine nu va fi.
11 Eu, Eu sunt Domnul, și afară de Mine nu este niciun mântuitor!
12 Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteți martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu.