27 Niciunul nu este obosit, niciunul nu șovăie de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brâul de la mijloc, nici nu i se rupe cureaua de la încălțăminte.
28 Săgețile lor sunt ascuțite, și toate arcurile încordate; copitele cailor lor parcă sunt cremene, și roțile carelor lor parcă sunt un vârtej.
29 Răcnesc ca niște lei, mugesc ca niște pui de lei; sforăie și apucă prada, o iau cu ei, și nimeni nu vine în ajutor.
30 În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget ca mugetul unei furtuni pe mare; uitându-se la pământ, nu vor vedea decât întuneric și strâmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.