13 Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați.
14 Și atunci El va fi un locaș sfânt, dar și o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laț și o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!
15 Mulți se vor poticni, vor cădea și se vor sfărâma, vor da în laț și vor fi prinși.” –
16 Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire, între ucenicii Mei. –
17 Eu nădăjduiesc în Domnul, care Își ascunde fața de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea.
18 Iată, eu și copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem niște semne și niște minuni în Israel, din partea Domnului oștirilor care locuiește pe muntele Sionului.
19 Dacă vi se zice însă: „Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc”, răspundeți: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?