1 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de șapte ani.
2 Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munților, în peșteri și pe stânci întărite.
3 După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec și fiii răsăritului și porneau împotriva lui.
4 Tăbărau în fața lui, nimiceau roadele țării până spre Gaza; și nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.