5 Preotul să poruncească să se înjunghie una din aceste păsări într-un vas de pământ, în apă curgătoare.
6 Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cârmâzul și isopul, și să le înmoaie împreună cu pasărea cea vie în sângele păsării înjunghiate în apa curgătoare.
7 Să stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățat de lepră. Apoi să-l declare curat și să dea drumul păsării celei vii pe câmp.
8 Cel ce se curăță trebuie să-și spele hainele, să-și radă tot părul și să se scalde în apă; și va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămână șapte zile afară din Cort.
9 În ziua a șaptea, să-și radă tot părul, capul, barba și sprâncenele: tot părul să și-l radă; să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă, și va fi curat.
10 A opta zi, să ia doi miei fără cusur și o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare frământat cu untdelemn, și un log (pahar) de untdelemn.
11 Preotul care face curățarea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăță și toate lucrurile acestea, la ușa Cortului întâlnirii.