17 Dacă își închină Domnului ogorul, cu începere chiar din anul de veselie, să rămână la prețuirea ta;
18 dar dacă își închină Domnului ogorul după anul de veselie, atunci preotul să-i socotească prețul după numărul anilor care mai rămân până la anul de veselie și să-l scadă din prețuirea ta.
19 Dacă cel ce și-a închinat Domnului ogorul vrea să-l răscumpere, atunci să mai adauge o cincime la argintul prețuit de tine, și ogorul să rămână al lui.
20 Dacă nu-și răscumpără ogorul și-l vinde altui om, nu va mai putea fi răscumpărat.
21 Și când va ieși cumpărătorul din el la anul de veselie, ogorul acela să fie închinat Domnului, ca ogor hărăzit Lui; să fie moșia preotului.
22 Dacă cineva închină Domnului un ogor cumpărat de el, care nu face parte din moșia lui,
23 preotul să-i socotească prețul după cât face prețuirea până la anul de veselie, și omul acela să plătească în aceeași zi prețul hotărât de tine, ca lucru închinat Domnului.