8 La miezul nopții, omul s-a speriat; s-a plecat și iată că o femeie era culcată la picioarele lui.
9 El a zis: „Cine ești tu?” Ea a răspuns: „Eu sunt Rut, slujnica ta; întinde-ți poala hainei peste slujnica ta, căci ai drept de răscumpărare.”
10 Și el a zis: „Fii binecuvântată de Domnul, fiică! Această faptă de pe urmă mărturisește și mai mult pentru tine decât cea dintâi, că n-ai umblat după tineri, săraci sau bogați.
11 Acum, fiică, nu te teme, îți voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea știe că ești o femeie cinstită.
12 Este adevărat că am drept de răscumpărare, dar este o altă rudă mai aproape decât mine.
13 Rămâi în noaptea aceasta aici. Și mâine, dacă vrea să te răscumpere, bine, să te răscumpere; dar dacă nu-i place să te răscumpere, te voi răscumpăra eu, viu este Domnul! Culcă-te aici până dimineață.”
14 Ea a rămas culcată la picioarele lui până dimineața și s-a sculat mai înainte de a se putea cunoaște unul pe altul. Boaz a zis: „Să nu știe nimeni că a intrat o femeie în arie!”