1 Prorocia, cuvântul Domnului despre Israel. Așa vorbește Domnul care a întins cerurile și a întemeiat pământul, și a întocmit duhul omului din el:
2 „Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele dimprejur și chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului.
3 În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica, vor fi vătămați, și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.
4 În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu amețeală pe toți caii și cu turbare pe cei ce vor călări pe ei; dar voi avea ochii deschiși asupra casei lui Iuda și voi orbi toți caii popoarelor.
5 Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: „Locuitorii Ierusalimului sunt tăria noastră, prin Domnul oștirilor, Dumnezeul lor.”
6 În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; vor mistui în dreapta și în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăși la locul lui cel vechi.
7 Domnul va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David și fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalțe peste Iuda.