2 Prea iubiților, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar știm că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea așa cum este.
3 Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat.
4 Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege.
5 Și știți că El S’a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.
6 Oricine rămîne în El, nu păcătuiește; oricine păcătuiește, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.
7 Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cine trăiește în neprihănire, este neprihănit, cum El însuș este neprihănit.
8 Cine păcătuiește, este dela diavolul, căci diavolul păcătuiește dela început. Fiul lui Dumnezeu S’a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.