12 Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viața.
13 Însă fiindcă avem acelaș duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!“ și noi credem, și de aceea vorbim.
14 Și știm că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia și pe noi împreună cu Isus, și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi.
15 Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentruca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțămirile spre slava lui Dumnezeu.
16 De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuș omul nostru din lăuntru se înoiește din zi în zi.
17 Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă.
18 Pentrucă noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se văd, sînt trecătoare, pe cînd cele ce nu se văd, sînt vecinice.