9 totuș, acum mă bucur, nu pentrucă ați fost întristați, ci pentrucă întristarea voastră v’a adus la pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca să n’aveți nicio pagubă din partea noastră.
10 În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mîntuire, și de care cineva nu se căiește niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea.
11 Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frămîntare a trezit în voi! Și ce cuvinte de desvinovățire! Ce mînie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce rîvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sînteți curați în privința aceasta.
12 Așa că, dacă v’am scris nu v’am scris nici din pricina celuice a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu.
13 De aceea am fost mîngîiați. Dar, pe lîngă mîngîierea aceasta a noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toți.
14 Și dacă m’am lăudat puțin cu voi înaintea lui, n’am fost dat de rușine. Ci, după cum în orice lucru v’am spus adevărul, tot așa și lauda noastră cu voi înaintea lui Tit, s’a adeverit.
15 El are o și mai mare dragoste pentru voi, cînd își aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, și de primirea pe care i-ați făcut-o, cu frică și cu cutremur.