1 Presbiterul (Sau: bătrînul.) către aleasa Doamnă și către copiii ei, pe cari-i iubesc în adevăr – și nu numai eu, ci toți cei ce cunosc adevărul, –
2 pentru adevărul acesta care rămîne în noi, și care va fi cu noi în veac:
3 Harul, îndurarea și pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl, și din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr și în dragoste!
4 M’am bucurat foarte mult cînd am aflat pe unii din copiii tăi umblînd în adevăr, după porunca pe care am primit-o dela Tatăl.
5 Și acum, te rog, Doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie o poruncă nouă, ci cea, pe care am avut-o dela început: să ne iubim unii pe alții!
6 Și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați auzit dela început.