13 Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn“ –
14 pentruca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit.
15 Fraților, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuș nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva.
16 Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui“. Nu zice: „Și semințelor“ (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminței tale“, adică Hristos.
17 Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desființat, așa ca făgăduința să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani.
18 Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduință; și Dumnezeu printr’o făgăduință a dat-o lui Avraam.
19 Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină „Sămînța“, căreia îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor.