4 În zădar ați suferit voi atît de mult? Dacă, în adevăr, e în zădar!
5 Cel ce vă dă Duhul și face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinței?
6 Tot așa și „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.“
7 Înțelegeți și voi dar, că fii ai lui Avraam sînt cei ce au credință.
8 Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvîntate în tine.“
9 Așa că cei ce se bizuiesc pe credință, sînt binecuvîntați împreună cu Avraam cel credincios.
10 Căci toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentrucă este scris: „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.“