12 Fraților, vă rog să fiți ca mine, căci și eu sînt ca voi. Nu mi-ați făcut nicio nedreptate.
13 Dimpotrivă, știți că, în neputința trupului v’am propovăduit Evanghelia pentru întîia dată.
14 Și, n’ați arătat nici dispreț, nici desgust față de ceeace era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m’ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuș Hristos Isus.
15 Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putință, v’ați fi scos pînă și ochii și mi i-ați fi dat.
16 M’am făcut oare vrăjmașul vostru, pentrucă v’am spus adevărul?
17 Nu cu gînd bun sînt plini de rîvnă ei pentru voi, ci vor să vă deslipească de noi, ca să fiți plini de rîvnă față de ei.
18 Este bine să fii plin de rîvnă totdeauna pentru bine, nu numai cînd sînt de față la voi.