43 „Da“, a răspuns Ionatan lui Adonia, „domnul nostru împăratul David a făcut împărat pe Solomon.
44 A trimes cu el pe preotul Țadoc, pe proorocul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe Cheretiți și Peletiți, și l-au pus călare pe catîrul împăratului.
45 Preotul Țadoc și proorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s’au suit veselindu-se, și cetatea a fost pusă în mișcare: acesta este vuietul pe care l-ați auzit.
46 Solomon s’a și așezat pe saunul de domnie al împăratului.
47 Și slujitorii împăratului au venit să binecuvinteze pe domnul nostru împăratul David, zicînd: «Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decît numele tău, și el să-și înalțe scaunul de domnie mai pe sus de scaunul tău de domnie!“ Și împăratul s’a închinat pe patul său.
48 Iată ce a zis și împăratul: „Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care mi-a dat astăzi un urmaș pe scaunul meu de domnie, și mi-a îngăduit să-l văd!“
49 Toți cei poftiți de Adonia s’au umplut de spaimă; s’au sculat și au plecat care încotro.