18 Bat-Șeba a zis: „Bine! voi vorbi împăratului pentru tine.“
19 Bat-Șeba s’a dus la împăratul Solomon, să-i vorbească pentru Adonia. Împăratul s’a sculat s’o întîmpine, s’a închinat înaintea ei, și a șezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului, și ea a șezut la dreapta lui.
20 Apoi a zis: „Am să-ți fac o mică rugăminte: să mă asculți!“ Și împăratul i-a zis: „Cere, mamă, căci te voi asculta.“
21 Ea a zis: „Abișag, Sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.“
22 Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: „Pentruce ceri numai pe Abișag, Sunamita, pentru Adonia? Cere și împărăția pentru el – căci este fratele meu mai mare decît mine – pentru el, pentru preotul Abiatar, și pentru Ioab, fiul Țeruiei.“
23 Atunci împăratul a jurat pe Domnul, zicînd: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu-l vor costa viața pe Adonia cuvintele acestea!
24 Acum, viu este Domnul, care m’a întărit și m’a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu David, și care mi-a făcut o casă, după făgăduința Lui, că astăzi va muri Adonia!“