1 Solomon s’a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, și a adus-o în cetatea lui David, pînă și-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, și zidul dimprejurul Ierusalimului.
2 Poporul nu aducea jertfe decît pe înălțimi, căci pînă pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului.
3 Solomon iubea pe Domnul, și se ținea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe și tămîie pe înălțimi.
4 Împăratul s’a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălțime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar.
5 La Gabaon, Domnul S’a arătat în vis lui Solomon noaptea, și Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ți dau.“
6 Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoință față de robul Tău David, tatăl meu, pentrucă umbla înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă față de Tine; i-ai păstrat această mare bună voință, și i-ai dat un fiu, care șade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.