13 Împăratul Solomon a trimes și a adus din Tir pe Hiram,
14 fiul unei văduve din seminția lui Neftali, și al unui tată din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin de înțelepciune, de pricepere și de știință în săvîrșirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon, și i-a făcut toate lucrările.
15 A turnat cei doi stîlpi de aramă. Cel dintîi avea optsprezece coți în înălțime, și un fir de doisprezece coți măsura grosimea celui de al doilea.
16 A turnat două coperișuri de aramă, ca să le pună pe vîrfurile stîlpilor; cel dintîi era înalt de cinci coți, și al doilea era înalt de cinci coți.
17 A mai făcut niște împletituri în chip de rețea, niște ciucuri făcuți cu lănțișoare, pentru coperișurile de pe vîrful stîlpilor, șapte pentru coperișul dintîi, și șapte pentru coperișul al doilea.
18 A făcut cîte două șiruri de rodii împrejurul uneia din rețele, ca să acopere coperișul de pe vîrful unuia din stîlpi; tot așa a făcut și pentru al doilea.
19 Coperișurile depe vîrful stîlpilor, în pridvor, erau lucrate așa de parcă erau niște crini și aveau patru coți.