1 Împăraţi 9:3-9 VDC

3 Și Domnul i-a zis: „Îți ascult rugăciunea și cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfințesc casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, și ochii Mei și inima Mea vor fi acolo pe vecie.

4 Și tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău David, cu inimă curată și cu neprihănire, făcînd tot ce ți-am poruncit, dacă vei păzi legile și poruncile Mele,

5 voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției tale în Israel, cum am spus tatălui tău David, cînd am zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș pe scaunul de domnie al lui Israel.»

6 Dar dacă vă veți abate dela Mine, voi și fiii voștri, dacă nu veți păzi poruncile Mele și legile Mele pe cari vi le-am dat, și dacă vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor,

7 voi nimici pe Israel din țara pe care i-am dat-o, voi lepăda dela Mine casa pe care am sfințit-o Numelui Meu, și Israel va ajunge de rîs și de pomină printre toate popoarele.

8 Și oricît de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lîngă ea, va rămînea încremenit și va fluiera. Și va zice: «Pentruce a făcut Domnul așa țării acesteia și casei acesteia?»

9 Și i se va răspunde: «Pentrucă au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, care a scos pe părinții lor din țara Egiptului, pentrucă s’au alipit de alți dumnezei, s’au închinat înaintea lor și le-au slujit; de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.“