7 Nu se vor ridica deodată ceice te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, și vei ajunge prada lor?
8 Fiindcă ai jăfuit multe neamuri, toată rămășița popoarelor te va jăfui, din pricina vărsării sîngelui oamenilor, din pricina sîlniciilor făcute în țară și împotriva cetății tuturor locuitorilor ei.“
9 Vai de cel ce strînge cîștiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-și așeze apoi cuibul într’un loc înalt, și să scape din mîna nenorocirii!
10 Rușinea casei tale ți-ai croit, nimicind o mulțime de popoare, și împotriva ta însuți ai păcătuit.
11 Căci piatra din mijlocul zidului strigă, și lemnul care leagă grinda îi răspunde.
12 Vai de cel ce zidește o cetate cu sînge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!
13 Iată, cînd Domnul oștirilor a hotărît lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, și neamurile se trudesc degeaba.