9 Vai de cel ce strînge cîștiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-și așeze apoi cuibul într’un loc înalt, și să scape din mîna nenorocirii!
10 Rușinea casei tale ți-ai croit, nimicind o mulțime de popoare, și împotriva ta însuți ai păcătuit.
11 Căci piatra din mijlocul zidului strigă, și lemnul care leagă grinda îi răspunde.
12 Vai de cel ce zidește o cetate cu sînge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!
13 Iată, cînd Domnul oștirilor a hotărît lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, și neamurile se trudesc degeaba.
14 Căci pămîntul va fi plin de cunoștința salvei Domnului, ca fundul mării de apele cari-l acopăr.
15 Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă și-l amețești, ca să-i vezi goliciunea!