13 Și Hagai a zis: «Dacă se atinge cineva, spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?» Preoții au răspuns: «Vor fi spurcate.»
14 Atunci Hagai, luînd iarăș cuvîntul, a zis: «Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul, așa sînt toate lucrările mînilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă, este spurcat!
15 Uitați-vă dar, cu băgare de seamă, la celece s’au întîmplat pînă în ziua de azi, pînă să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului!
16 Atunci, cînd veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decît zece; cînd veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decît douăzeci!
17 V’am lovit cu rugină în grîu și cu tăciune, și cu grindină; am lovit tot lucrul mînilor voastre. Și cu toate acestea, tot nu v’ați întors la Mine, zice Domnul.“
18 „Uitați-vă cu băgare de seamă, la cele ce s’au petrecut pînă în ziua de azi, pînă în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua cînd a fost întemeiat Templul Domnului, uitați-vă cu băgare de seamă la ele.
19 Mai era sămînță în grînare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, și nici măslinul, n’au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvîntarea Mea.