2 Ascultați, voi popoare toate! Ia aminte, pămîntule, și ce este pe el! Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră, Domnul care este în Templul Lui cel sfînt!
3 Căci iată că Domnul iese din locuința Lui, Se pogoară, și umblă pe înălțimile pămîntului!
4 Supt El se topesc munții, văile crapă, ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin rîpi.
5 Și toate acestea din pricina nelegiuirii lui Iacov, din pricina păcatelor casei lui Israel! Dar care este nelegiuirea lui Iacov? Nu este oare Samaria? Și care este păcatul lui Iuda? Nu este oare Ierusalimul?…
6 De aceea, voi preface Samaria într’un morman de pietre pe cîmp, într’un loc de sădit vie; îi voi prăvăli pietrele în vale, și-i voi desgoli temeliile.
7 Toate chipurile ei cioplite vor fi sfărîmate, toate plățile ei de curvă vor fi arse în foc, și-i voi pustii toți idolii: căci din plăți de curvă i-a adunat, și în plăți de curvă se vor preface…
8 Deaceea plîng, mă bocesc, umblu desculț și gol, strig ca șacalul, și gem ca struțul.