5 Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzește-ți ușa gurii de cea care îți stă în brațe!
6 Căci fiul batjocorește pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora împotriva soacrei sale; vrăjmașii omului sînt cei din casa lui! –
7 Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mîntuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta.
8 Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăș, chiar dacă stau în întunerec, totuș Domnul este Lumina mea!
9 Voi suferi mînia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, – pînă ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, și voi privi dreptatea Lui.
10 Cînd va vedea vrăjmașa mea lucrul acesta, va fi acoperită de rușine, ea, care-mi zicea: „Unde este Domnul, Dumnezeul tău?“ Ochii mei își vor vedea dorința împlinită față de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliță.
11 În ziua, cînd îți vor zidi iarăș zidurile, în ziua aceea ți se vor lărgi hotarele.