9 Voi suferi mînia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, – pînă ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, și voi privi dreptatea Lui.
10 Cînd va vedea vrăjmașa mea lucrul acesta, va fi acoperită de rușine, ea, care-mi zicea: „Unde este Domnul, Dumnezeul tău?“ Ochii mei își vor vedea dorința împlinită față de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliță.
11 În ziua, cînd îți vor zidi iarăș zidurile, în ziua aceea ți se vor lărgi hotarele.
12 În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria pînă în Egipt, din Egipt pînă la rîul, dela o mare la alta, și dela un munte la altul.
13 Dar mai întîi țara va fi pustiită din pricina locuitorilor ei, în urma faptelor lor rele.
14 Paște-Ți poporul cu toiagul Tău, paște turma moștenirii Tale, care locuiește singură în pădurea din mijlocul Carmelului; ca să pască pe Basan și în Galaad, ca în zilele de altă dată.“ –
15 „Îți voi arăta lucruri minunate, – zice Domnul, ca în ziua cînd ai ieșit din țara Egiptului.“ –